Cotidian Judetean de Atitudine si Informare
Astazi:  
Colegiul Agricol Slatina se bucură de un campus modern
Recepţia lucrărilor de reabilitare, în prezenţa edilului Minel Prina
Arhiva 22 mai 2013
Autor articol: Cătălin Fircoiu
948 vizualizari

Minel Prina, primarul municipiului Slatina, împreună cu Cristi Cizmaru, administratorul public al urbei, au făcut, ieri după-amiază, recepţia lucrărilor de reabilitare realizate în mai bine de un an de zile la Colegiul Naţional Agricol „Carol I”. Proiectul s-a bucurat şi de finanţare europeană, iar valoarea totală a acestuia este de aproximativ 83 miliarde de lei vechi. Cu aceşti bani s-a reabilitat corpul C al unităţii de învăţământ, a fost reabilitat căminul internat, s-a făcut extinderea cantinei, a fost reamenajat atelierul mecanic şi, totodată, racordul de canalizare la sistemul municipal de canalizare a fost refăcut.

Alături de cei doi reprezentanţi ai administraţiei publice locale, a fost prezent şi Simona Antonie, directorul Colegiului Agricol, dar şi Ion Bozgă, directorul Facultăţii de Management Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală Filiala Slatina din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, instituţie care funcţionează în curtea aceleiaşi unităţi de învăţământ liceal. Şi, am putea spune că la ora actuală, având în vedere lucrările realizate aici, că CNA „Carol I” este unul dintre cele mai frumoase colegii slătinene, cu un campus care se ridică la standarde europene. Edilul, însoţit de administratorul public, dar şi de cei doi directori, au vizitat fiecare clădire modernizată, iar la final s-au arătat mulţumiţi de ceea ce au văzut.

„În linii mari a ieşit foarte frumos, sunt mulţumit de calitatea lucrărilor la acest campus şi de ceea ce s-a făcut aici, bineînţeles mai sunt de făcut mici retuşuri, dar şi acestea se vor remedia. În schimb, mă bucur că am dat o destinaţie acestor spaţii, prin proiect cu finanţare europeană, a cărui valoare este undeva la 83 de miliarde lei vechi. Am reuşit să reabilităm patru clădiri, să le dotăm la standarde care satisfac orice necesitate şi din punct de vedere al liceului, dar şi al facultăţii, şi să refacem şi canalizarea. Ştiţi şi dumneavoastră, în fiecare an, aveam probleme cu obţinerea autorizaţiei sanitare, pentru că era o fosă, care funcţiona sau nu funcţiona. În momentul de faţă avem o canalizare care este funcţională. Şi echipa de implementare, dar şi directorii, au pus umărul şi au avut o colaborare, zic eu destul de bună, astfel încât toate aceste proiecte să iasă aşa cum ne-am dorit foarte bine”, a spus primarul Minel Prina.

Sală de festivităţi şi laboratoare, în locul unei clădiri dărăpănate

Edilul Slatinei a vorbit şi despre o clădire, rămasă acum aproape 20 ani fără o destinaţie, care a fost transformată într-o sală de festivităţi, dar şi în mai multe laboratoare. Era o clădire dărăpănată despre care zici că abia acum a fost construită. „Mă bucur că o clădire care din anul 1994 sau 1995 nu mai avea o destinaţie şi era efectiv o dărăpănătură, în momentul de faţă este dotată sau e prevăzută cu o sală de festivităţi cu 50 de locuri, dar din ceea ce am văzut se poate extinde până la 100 de locuri lejer, plus dependinţele administrative şi cinci laboratoare, ceea ce este foarte, foarte important. Prin acest proiect, am consolidat o clădire despre care, dacă aţi fi văzut-o atunci când au început lucrările, singur spuneaţi că acolo nu se mai putea face nimic. Însă, în momentul de faţă avem laboratoare şi elevii care vor să înveţe o meserie cu siguranţă vor putea să facă lucrul acesta în condiţii decente. Noi considerăm că ne-am făcut treaba, iar în momentul de faţă predăm aceste lucrări, aceste imobile directorilor, pentru a se folosi de ele şi să auzim peste ani că de la Colegiul «Carol I» sau facultatea din Slatina au ieşit nişte profesionişti”, a adăugat Prina.

Urmează asfaltarea aleilor

În perioada imediat următoare, la Colegiul Agricol se vor face şi alte modernizări şi ne referim aici la asfaltarea aleilor din incinta celor două unităţi de învăţământ. Însă, de data aceasta Primăria şi Consiliul Local Slatina nu îşi vor mai aduce vreun aport, banii provenind din alte surse. „Banii de asfaltări provin de la sursele extra-bugetare, avem spaţii pe care le avem închiriate unei firme de construcţii şi, cumva prin compensare, ne vor ajuta prin asfaltarea curţii unităţii de învăţământ. Sper ca într-o lună, o lună şi jumătate, aceste lucrări să fie gata”, a spus Simona Antonie. După vizitarea cantinei, dar şi a căminului internat, care are în total zece camere, cu câte cinci paturi, dar şi cu baie proprie, directorul CNA „Carol I” a completat: „Mulţumesc pentru sprijinul şi încrederea care ne-au fost acordate. Învăţământul agricol nu se bucură de o poziţie foarte bună, în rândul formelor de învăţământ, în rândul filierelor, dar domnul primar are încredere în noi, a ştiut că investiţia Primăriei va avea un viitor aici. Nu trebuie să uităm că suntem cea mai veche instituţie de învăţământ din Slatina, fiinţăm de la 1883, şi vreau să vă spun că de anul trecut ne bucurăm, din nou, de cât mai mulţi tineri care au ales să calce pragul colegiului nostru. Dacă acum trei ani aveam o singură clasă de a IX-a, acum doi ani două, începând de anul trecut avem trei, iar pe viitor sperăm să avem cât mai mulţi elevi şi, de asemenea, să avem cât mai multe calificări profesionale. Dotările de la laboratoarele de la Corpul C sunt foarte bune pentru toate calificările, tehnician operator, tehnică de calcul, tehnician veterinar, tehnician ecolog. Avem o bază materială destul de învechită, iar ceea ce folosesc elevii în ziua de astăzi corespunde celor mai ridicate standarde. Sper să vedeţi, pe viitor, Colegiul Agricol, într-o transformare permanentă”. Cuvinte frumoase la adresa autorităţilor locale, dar şi a conducerii unităţii de învăţământ liceal a avut şi directorul Ion Bozgă, care a spus, în urma recepţiei lucrărilor, următoarele: „Este o investiţie foarte importantă. Pot să spun că este meritul actualului primar, dar şi a fostului primar, că au accesat la ideea, celor de atunci, de a promova acest proiect. Este o zonă frumoasă, o zonă izolată, o zonă care cândva părea aproape pustie devine o zonă foarte populată pe viitor şi cu o adresabilitate unei categorii sociale mai puţin favorizată economic. Pot spune că aceste condiţii pe care nu le-am avut nici măcar eu când am fost student, la cea mai înaltă formă de învăţământ superior, acum le au elevii din clasa a IX-a până în clasa a XII-a, aici la colegiu. După care studenţii, în cealaltă parte, au campusul universitar făcut de Consiliul Local, cu condiţii deosebite. Este o istorie. Chiar dacă acuma pare un nimic, peste zeci de ani se va menţiona acest moment”.
 
Alte articole din aceeasi categorie:
Comenteaza articolul:
Nume:
Mesaj:
 
Introduceti codul din imagine:
 
Mesajele ce contin expresii indecente, injurii, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane, vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.

Nume: profesor (23.05.2013 10:47)
Bani cheltuti, degeaba,intr-o institutie care produce ANALFABETI si DERBEDEI. Ca toate "colegiile"(?!?!)agricole din tara! P.S.Lucrarile au fost facute de firmele DEPUTATULUI ANALFABET ciocan(nu merita majuscule!) de la ROTUNDA,satul prin care nu trece trenul?

Nume: si...%? se strange malaisu', ehe..., e "criza" la demagogii hoti psd (23.05.2013 02:35)
...trebe cota pesdeilor, slugile lui stanescu-c.j., s-a cotat din greu anul trecut in 4 randuri de votari, acuma trebe "licitatii", trebe "%...", trebe "zlatina", trebe oamenii sa "pape", trebe strans "malaiul" pt ioroparlamentare si poate costitutie si poa si prezdentiale, ehe... totul pute a starv psd si a furt, cum face psd mereu in tot judetul.
.

Darius Vâlcov a depus jurământul ca ministru al Bugetului

Darius Vâlcov a depus, joi, jurământul ca ministru delegat al Bugetului, la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Traian Băsescu. Şeful statului i-a spus noului ministru al Bugetului că îi adresează rugămintea să fie "un ministru al Bugetului al României, şi nu un ministru al Bugetului al unor interese electorale", preşedintele spunându-i acestuia că ştie că e un om hotărât. Şeful statului i-a mai spus noului ministru că, dacă va considera vreodată necesar să îl consulte, să o facă, pentru că în mod cert va avea ce afla de la el. La ceremonie au participat prim-ministrul Victor Ponta şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, nu a fost prezent la eveniment.

Omul zilei

Cristinel Neagu, primarul comunei Şopârliţa, pentru implicarea sa în proiectele culturale derulate la nivelul comunităţii.

Sondaj de opinie
Cum a fost anul 2014 pentru dumneavoastra?
  
.

Întrebarea zilei

Pentru a raspunde intrebarilor noastre sau pentru a participa la dezbaterile publice, fie accesati site-ul www.gazetaoltului.ro, sectiunea INTREBAREA ZILEI, fie ne scrieti pe e-mail: gazetaoltului@yahoo.com, redactia@gazetaoltului.ro sau pe adresa redactiei.

Este adevărat că în subsolul Primăriei Bucinişu edilul „cultivă” ierburi dubioase?

Comenteaza si tu

Ultimele anunturi adaugate
COLABORARE ~ CALITATE ~ CONTINUITATE. Achizitionam 1000/2000 baxuri de banane sau schimb cu legume*** Cu o experienta bogata in domeniu,cooperativa noastra va intampina cu o gama diversa de produse de cea mai buna calitate,infiintata în 2005 cu capital privat integral romanesc ce isi desfasoara activitatea in domeniul agricol, practica,care se ocupa cu procesul producerii de legume in stare proaspata si muraturi. - Distribuitor Autorizat si Partener de incredere a mai multor Hipermarket-uri pune accent pe promptitudine si adaptabilitate in relatia cu clienti sai deoarece are ca valori de baza CALITATEA PRODUSELOR MEREU PROASPETE. - Cautam sa realizam noi parteneriate durabile cu firme interesate de produsele noastre : firme Import-Export, Catering, Restaurante. Fast Food, Pensiuni Agroturistice, Complexe Hoteliere ETC. - Avem ani buni de angajamente respectate in care am oferit clientilor nostrii cele mai bune produse si am castigat increderea a mii de clienti. - Toate acestea permit beneficiarilor nostri sa afirme ca au avut intotdeauna siguranta unei alegeri corecte. - Produse disponibile legume proaspete : Cartofi de consum alb si rosu calitatea 1 calibru +55, Cartofi de samanta alb si rosu Olanda inmultirea 1 in Romania : Riviera, Carrera si Bella Rosa, Varza alba, Varza rosie, Morcov, Pastarnac, Telina, Ceapa, Sfecla rosie, Ridichii negre, Dovleci placintari, - Produse disponibile muraturi: Produsele sant create special pentru tine printr~o formula traditionala autentica imbunatatita din care sant exclusi agenti de procesare (Euri, Aditivi sau Conservanti). Varza murata 40 tone ~ vrac si vidata, Castraveti murati 10 tone ~ vrac si vidati. Gogosari murati in otet ~ 1000 kg, Ardei iute murat in saramura ~ 500 kg, Conopida murata 1000 kg. Com. Slobozia Moara, Jud. Dambovita. Ro Tel. contact : +40762313473
Castraveti Murati

Varza murata

Radu
Pe perioada sarbatorilor este recomandat sa administrati ulei de Krill Oil, extras din creveti polari ce contin Omega 3-6-9. Doctor Oz ne arata in emisiunile lui cum Krill Oil se absoarbe 100% in organism si ne ajuta sa scadem nivelul de colesterol rau. Este un produs sigur, fabricat in Canada, fara metale grele si fara miros dupa ighitire. Colesterolul poate fi scazut foarte usor pe perioada sarbatorilor cu ajutorul krilloil deoarece este de 48 de ori mai puternic decat Omega 3. Studiile clinice pentru pacientii care au avut un nivel crescut de colesterol au aratat ca nivelul colesterolului total a scazut cu -22,8%, nivelul colesterolului rau a scazut cu -31,2%, nivelul trigliceridelor a scazut cu -33,8% iar nivelul colesterolului bun a crescut +21,4%.
Medicamente colesterol
Vand casa+teren in Plesoiu, detalii la telefon
Ionescu
 
.

...biserica din cătunul Vităneştii Mici al comunei Sârbii Măgura este monument istoric şi arhitectonic, fiind construită în stil românesc, întrucât are pronaos, naos şi altar?

POZA ZILEI

Fara comentarii!!!

Gazeta Oltului revine cu o nouă provocare pentru cititorii fideli și nu numai.

Rubrica „Poza Zilei" oferă posibilitatea celor pasionați de fotografie să trimită poze amuzante sau ipostaze inedite pe adresa redacției de e-mail: gazetaoltului@yahoo.com sau pe pagina de Facebook: Gazeta Oltului.

POLITICA
  • Paul Stănescu: „Rămân doar preşedinte la Consiliul Judeţean“
  • Candidatul PSD a câştigat alegerile prezidenţiale la Olt
  • SONDAJ - Peste jumătate dintre votanţi cred că Ponta va câştiga alegerile
  • Senatul îi apără în continuare pe aleşii locali de incompatiblităţi
  • BEJ Olt a dat publicităţii rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare
  • ACTUALITATE
  • Aleşii Oltului, colindaţi de copii la sfârşit de an
  • Veşti bune pentru investitorii agricoli olteni
  • Petrom a dat lovitura! A descoperit cel mai mare zăcământ de ţiţei din Muntenia, din ultimii 30 de ani
  • ONU: Peste un milion de persoane sunt ameninţate de foamete din cauza epidemiei de Ebola
  • Cât au câștigat românii care au investit în terenuri agricole în ultimele 12 luni
  • EVENIMENT
  • Amânare după amânare în procesul lui Anghel
  • Anton Drăguinea nu mai este consilier judeţean
  • Şeful de la Evidenţa Populaţiei se pensionează
  • Laurenţiu Guţică, director la Muzeu pentru încă trei ani
  • Un bravo poliţiştilor din Scorniceşti!
  • Femeile liberale, ajutoarele lui Moş Crăciun
  • „Fii bun” de Crăciun la Caracal
  • Copii mai fericiţi în prag de sărbători
  • „Dar din Dar se face Rai”, în judeţul Olt
  • Începe distribuirea alimentelor de UE
  • ADMINISTRATIE
  • Primăriile trebuie să finalizeze registrele de salubrizare
  • „Traseiştii” politici de la Olt, în derivă!
  • Aurel Bondrescu: „Aprecierea şi încrederea alegătorilor sunt totul pentru mine”
  • Nuclearelectrica vinde anul următor mai puţină energie populaţiei, dar la un preţ mai mare
  • CE Oltenia va arde cărbune lichid la termocentrala Chişcani
  • INVATAMANT
  • Noi amânări în cazul preşcolarilor din familii sărace
  • Şase unităţi şcolare, câştigătoare ale Concursului „Prietenii Pompierilor”
  • Înscrieri numeroase la clasa pregătitoare, în prima etapă
  • Două proiecte slătinene pentru faza naţională ”Made for Europe”
  • Elevii unei şcoli din Scorniceşti, din nou pe scenă
  • SĂNĂTATE
  • Oltenii, vaccinaţi împotriva gripei sezoniere
  • Medicii de familie din Olt şi lacunele cardului de sănătate
  • Reţete de post: Cum să faci pateu vegetal sănătos acasă
  • Gătești acasă? Ai riscuri mai mari de sănătate!
  • E lege, după nouă luni de amânare! Medicii vor fi obligaţi să declare sponsorizările primite de la firmele de medicamente
  • CULTURA
  • Expoziţie de artă plastică la Corabia
  • Căminul Cultural Şopârliţa, inaugurat cu tradiţionala serbare de Crăciun
  • Liceenii de la Minulescu, talentaţi şi generoşi cu copiii instituţionalizaţi
  • Colinde cu Corul „Millenium”
  • Lansare de carte la Iancu Jianu
  • MONDEN
  • Ce pantofi se potrivesc formei corpului tau?
  • În anul 2015 adoptă un stil dinamic şi lejer!
  • Modă. Rochiile metalice. Cum să le porţi ca să faci senzaţie la petreceri
  • HOROSCOP decembrie 2014
  • Frumuseţe: soluţii naturale care combat pungile şi cearcănele de sub ochi
  • SPORT
  • FC Olt, remiză albă cu FC Bihor: un punct!
  • FC Olt - CSM Rm. Vâlcea, în Cupa României!
  • Ultima zi de înscriere la Cupa Verii
  • Ligile a II-a şi a III-a, sistem competiţional flexibil!
  • Program Cupa României, faza judeţeană 2014
  • © - Toate drepturile rezervate - Gazeta Oltului
    Best view in Mozilla Firefox