Cotidian Judetean de Atitudine si Informare
Astazi:  
Secretarul de Stat al Ministerului Agriculturii, în vizită la Izbiceni
În cadrul unui proiect lansat în septembrie 2010 de Agrostar atât în Regiunea Sud-Vest Oltenia, cât şi în alte trei regiuni ale României, femeile din mediul rural care nu au avut niciodată un loc de muncă sau au renunţat la serviciu pentru a se dedica familiei şi gospodăriei au şansa de a participa la programe de calificare gratuite organizate prin campania „E-World (Empowering Women for Rural Development).
Arhiva 02 iunie 2012
Autor articol: Camelia Ciucă
1450 vizualizari

Iată că a venit rândul şi locuitorilor din comuna Izbiceni să ia la cunoştinţă despre acest proiect de mare anvergură. Fiind un mediu, cu o rată mare a şomerilor în rândul femeilor, şi interesul celor implicaţi în acest proiect este pe măsura aşteptărilor. Astfel Centrul Cultural „Tudor Gheroghe” din Izbiceni a devenit neîncăpătoare centru oficialităţilor care se aflau prezente la eveniment dar şi pentru cele aproximativ 100 de femei din Izbiceni dar ş din comunele limitrofe, beneficiare directe ale acestui proiect. Un exemplu notabil este chiar, însăşi, prezenţa secretarului de stat al Ministerului Agriculturii, Daniel Botănoiu care s-a aflat la lansarea acestui proiect. Printre invitaţii de seamă s-au numărat şi reprezentanţi de la Agrostar, Nicolae Ştefan, Tudor Dorobanţu dar şi Ion Păunel, Preşedintele Filialei Agrostar Olt, Emil Marinescu, director executiv Camera Agricolă Judeţeană Olt, Dan Bărăgan, director executiv Direcţia Agricolă şi de Dezvoltare Rurală Olt şi nu în cele din urmă, consilierul judeţean Dan Ciocan.

„Suntem alături de fermieri şi prin actuala putere vom demonstra că suntem o forţă. Important este de reţinut faptul că Ministerul Agriculturii parteneră a celor de la Agrostar în demararea acestui proiect şi vom sprijini atât cât vom putea dezvoltarea mediului rural românesc”, a declarat Daniel Botănoiu, secretarul de stat al Ministerului Agriculturii. Obiectivul general al proiectului este promovarea femeilor din mediul rural pe piaţa muncii din România şi creşterea ratei de ocupare în rândul acestei categorii de populaţie, prin asigurarea accesului la servicii specializate de formare profesională, informare şi consiliere profesională. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013 şi este implementat de AGROSTAR, cea mai mare federaţie românească a sindicatelor din agricultură.
 

Alte articole din aceeasi categorie:
Comenteaza articolul:
Nume:
Mesaj:
 
Introduceti codul din imagine:
 
 
Mesajele ce contin expresii indecente, injurii, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane, vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.


Nume: mita velicoiu mircioiu (16.01.2014 14:33)
caiet de imprumuturi, mita, hotii, licitatii trucate, santaj, averi uriase, escrocherii, escrocherii, manipulari, gunoi umanoid.
Nume: Virgiliu Firescu (24.01.2013 16:19)
Din comentarii,inteleg ca ele vin de la un contracandidat al lui Mircea Velica.Chiar asa de prosti sa fie locuitorii din Izbiceni care i-au dat votul?Pacat ca atacurile politice se poarta acum in niste termeni suburbani,aruncandu-se tot felul de acuzatii.Daca sunt adevarate,asa cum sustin detractorii lui Mircea Velica,de ce nu s-a intamplat nimic,dar se merge dupa principul:"Calomniati,calomniati,ceva tot va ramane!"don Basilio,din "Barbierul din Sevilla"
Nume: Mircea Velica a invins (19.06.2012 16:42)
Chiar imi pare rau de voi, cei care si-au dat cu parerea aici, imi inspirati mila.Acum nu mai ziceti nimic?S-au vi s-a demonstrat cine e cel mai bun; nu mai aveti cuvinte!!!! Se pare ca oamenii acestei localitati il vor pe Velica. Cum se poate intampla asta? S-a demonstrat foarte clar ce inseamna Velica!!!! Voi continuati cu acuzele si cu circul, iar cei buni vor castiga
Nume: profesionist (11.06.2012 21:38)
si totusi tot mircea velica a cistigat .e cel mai bun
Nume: velica, huuuuidu HUO!!! (08.06.2012 01:13)
In Izbiceni-Olt, primarul mafiot PSD Velica Mircea, care a furat tot in comuna, a acumulat in 12 ani avere colosala (fostele CAP, IAS, SMA, complex de porci, grajduri de vite, centrul comercial f.mare de 2 etaje din centrul comunei (pe un pret derizoriu, licitatie si asta smenuita), paduri, sute si sute de hectare padure, restaurant (facut cu banii primariei, tepuit de primar), pizzerii, vile si masini de lux etc, contruri grase, TOATE SUNT PE NUMELE PRIMARULUI PSD MAFIOT VELICA MIRCEA-Izbiceni Olt, el si neamurile lui, aghiotantii slugi ce ii mai are prin comuna...!!!!!!!!!!!!!!!!!!! E disperat ca poate pierde alegerile. Curtea de Conturi i-a descoperit 17 miliarde lei vechi abateri de la contabilitate si fel de fel de smenuri in 2010, dar in 12 ani de zacut de Velica PSD la primaria Izbiceni? Are oameni imprumutati pe caiet, santajeaza ca un camatar!!! Toate alegerile le-a castigat prin furt la alegeri. Acum, de 2 saptamani umbla ca disperatul prin comuna, face circ, spectacole, aduce mafioti USL de la Bucuresti si Slatina sa il laude. Mai toata comuna il blesteama si il injura ca pe un talhar!!! A DAT AFARA DIRECTORUL DE SCOALA DIN IZBICENI pt ca...era de la PDL. Clanul Stanescu-Valcov (asta a ajuns la PSD de la PDL, ca un jeg de mafiot traseist) a facut in cateva zile EPURARE POLITICA in toate institutiile din judet. PSD a luat tot de la PDL (Valcov, parlamentarii Bobes, Barbulescu, Stan Bula, alti multi primari) si PNL (primarii de la Scornicesti si Potcoava etc). E mafie de 23 de ani in judetul Olt!!!!!!, mafia PSD jefuitoare. Acum, acest escroc Velica Mircea PSD din Izbiceni Olt pregateste FALSIFICAREA ALEGERILOR,iar! A pus in cele 3 sectii de vot presedinti de sectie de vot...3 FUNCTIONARI PSD din Primarie , cu care a mai jefuit la alte alegeri. Nume:Fulga Petre, Zavaleanu Gheorghe, Stroita Carmen, iar loctiitori sunt insi fara loc de munca Ion Jianu si Tanase Maria Mihaela, plus o specimena ce lucreaza intr-un local inchiriat de Velica Mircea la un srl de camatarie, Patria Credit, Popa Oana Andreea, pusa chiar de Velica nenorocitul PSD. Cu acesti insi platiti de Velica Mircea vrea iar sa insele pe cetatenii din Izbiceni, sa ne fure votul nostru legal pentru a nu i se descoperi iar escrocheriile, pentru a nu fi dat pe mana justitiei si a procuraturii!! Atentie, MAFIA PSD E DISPERATA IN OLT, noi nu mai vrem PSD,ne-au distrus de atata amar de vreme... In Izbiceni e pericol grav sa fure iar alegerile! JOS MAFIA, JOS HOTUL VELICA MIRCEA ESCROCUL PRIMAR din Izbiceni!
Nume: Live pe OTV!!! PUHOI, tot orasul Caracal si judetul Olt, cu PP-DD ! MAFIA, ASCUNSA! POPORUL ALUNGA MAFIA, ORICAT AR FURA, ACUM CASTIGA POPORUL! (06.06.2012 21:05)
ciurucurile USL si jegurile PDL, mafia PSD si PNL, unde sunteti? boschetiiiii! PARNAIA VA MANANCA PENTRU JAFUL CARACALULUI SI AL OLTULUI !!!! ROMANIA, CU PP-DD!!! POPORUL, CU PP-DD!!! OLTUL, CU PP-DD!!! OCHII SUNT PE VOI, MAFIOTILOR, VRETI SA FURATI IAR ALEGERILE, DAR VA MANANCA PUSCARIA DE "MISCATI"!!! PROCURATURA SI POLITIA VOR FI PE VOI!!! CURAJ, OLTENI ! INVINGEM MAFIA, INVINGEM ESCROCII PSD CE CONDUC AZI CARACALUL, OLTUL SI ROMANIA!!!
Nume: felicitari! (06.06.2012 14:55)
SUNT CONVINSA CA MIRCEA VELICA ESTE CAPABIL. ESTE CAPABIL SA FURE SI FOCUL DIN VATRA DE LA NOI, CA SA RAMANA PRIMAR. DACA VRETI SA IL LASATI SA FACA IN CONTINUARE CEEA CE TOTI STITI CA A JEFUIT, SA VA MINTA SI SA VA SANTAJEZE, SA FACA CATE O SUETA LA CAMIN SI SA DEA DE BAUT SI MICI LA ALEGERI, DUPA CARE SA ISI FACA MENDRELE CU OAMENII DIN FAMILIA LUI LA PRIMARIE SI PESTE TOT, SA ARANJEZE SI SA SMENUIASCA TOT, VOTATI-L PE NEMERNIC. DACA V-ATI SATURAT DE ESCROC, TRIMITE-TI ACEST NEOM ACASA SI ELIBERATI PRIMARIA PENTRU IZBICENI, NU PENTRU CLICA LUI VELICA SI FURATUL LUI.
Nume: Dolanescu (06.06.2012 00:45)
10 iunie, ultima zi de mafie psd in Izbiceni, ultima zi de jefuit si mintit pentru Velica.
Nume: velica, nu fura la vot, procuratura te inghite!!! (05.06.2012 14:35)
ajunge cu acest nenorocit ce ne a mancat zilele in Izbiceni, ajunge cu Mircea Velica! Porcului nu ii e rusine ca oamenii sunt disperati si saraciti, iar el are avere cat pentru 7 vieti? iar minte, iar face cantari la camin ca sa ademeneasca lumea. nu mai poti face nimic, fuuuuuuuuuuuugi cat mai poti, ca te salta astia dupa jafurile ce le-ai facut in 12 ani!
Nume: cel mai mare escroc primar din olt-velica izbiceni (05.06.2012 14:13)
au fost adusi oameni cu japca, platiti de psd. in realitate, lumea i-a injurat si blestemat ca pe nenorociti. de 12 ani velica psd ar eun sistem clientelar de tip mafie prin care a subjugat totul pentru el si neamuri, pentru acoliti, a aluat pe numele lui si al neamurilor averi colosale, tot ce a avut pe timpul lui ceausescu stapaneste velica, precum si ce l-a inselat pe urmasul lu rioseanu. de unde atata lux si trai de belfer la un functionar public? ameninta si acum si santajeaza lumea cu imprumuturi stil camatarie ca sa il voteze, mereu a avut plan de a fura la vot si a mitui oamenii, asa a facut mereu manevre sa ramana in functie. nu se mai satura! e disperat ca daca nu iese primar iar i se descopera jafurile din bugetele primariei si aranjamentele odioase. a facut in ultimele 2 saptamani fel de fel de circuri, a inventat adunaturi cu oameni adusi cu arcanul ca sa faca asa, de imagine, la camin, sa arate ca e preocupat. ce porc, mereu zace si praduieste 4 ani si, in ultimele 2 saptamani, hopa cu mita si smenul la oameni, micii, berea, plateste fel de fel de insi sa faca intalniri la camin, doar-doar o sa mai minta si o sa mai pacaleasca pe cineva. s-a terminat, de data asta i se va infunda escrocului. izbicenii sau saturat de hotiile si minciunile lui velica mircea, bogatas psd. finis!!!
.

Program prelungit la buletine

Persoanele care vor sa meargă duminică la vot dar nu au cărţi de identitate valabile pot să-şi obţină aceste documente chiar şi în ziua alegerilor.

Angajaţii Serviciului de Evidenţă a Populaţiei Olt vor lucra sâmbătă şi duminică pentru eliberarea actelor de identitate persoanelor cu drept de vot care nu au acte de identitate sau care au aceste documente cu termen de valabilitate expirat. 

Omul zilei

Constantin Bodescu, directorul Direcției Economice Slatina, pentru motivarea slătinenilor cu premii în vederea achitării taxelor și impozitelor on-line.

Sondaj de opinie
Radita Pirosca este directorul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Olt. Care este calificativul pe care i-l atribuiti pentru activitatea desfasurata in cadrul institutiei?
  
VREMEA OLTULUI

Întrebarea zilei

Pentru a raspunde intrebarilor noastre sau pentru a participa la dezbaterile publice, fie accesati site-ul www.gazetaoltului.ro, sectiunea INTREBAREA ZILEI, fie ne scrieti pe e-mail: gazetaoltului@yahoo.com, redactia@gazetaoltului.ro sau pe adresa redactiei.

Ce primar de comună din județul Olt s-a fotografiat alături de rivalii politici?

Comenteaza si tu

.

… locul cu cea mai înaltă altitudine de pe teritoriul comunei Şerbăneşti (162 m) se află la graniţa cu comuna Vâlcele, în apropierea pădurii Momiceni?

 

POZA ZILEI

Trecere, trecere dar sa parcam si noi! Nu!?

Gazeta Oltului revine cu o nouă provocare pentru cititorii fideli și nu numai.

Rubrica „Poza Zilei" oferă posibilitatea celor pasionați de fotografie să trimită poze amuzante sau ipostaze inedite pe adresa redacției de e-mail: gazetaoltului@yahoo.com sau pe pagina de Facebook: Gazeta Oltului.

 

Ultimele comentarii
(2014-11-01 08:57:57.0)
... de WC
pentru Cacate (2014-11-01 08:56:36.0)
Te intereseaza cacatul nostru? Normal ca DA. Ia si mananca! Cacate PRES E DINTE!
PT Bombonel (2014-11-01 08:49:45.0)
Sa sugi tu pula la toti tot psd din olt ca a facut mata o creatura neterminata
Rambo (2014-11-01 08:43:31.0)
Slatina este un oras de dreapta ,numai tradarea lui Darius Valcov l-a facut de stanga ,nu uitati ca cele mai mari realizari in Slatina s-au facut pe timpul lui Darius Valcov cand era primar dar sprijinit de PD-L cand era la guvernare ,sa nu uite Darius cate discutii aprinse si manifestatii de protest a avut cu PSD chiar in incinta salii europa de la CJ ,magarul asta de Valcov a ttradat PD_L si locuitorii orasului Slatina pentru interesele lui personale de a accede la functii mai inalte in stat ,in felul acesta si-a batut joc de tot electoratul de dreapta din Slatina si a adus la putere ciuma rosie care nu a facut si nu va face nimic bun in orasul Slatina mai este si acest Mot un alt tradator fiu de magistrati care are pa mama sa candidat la functia de presedinte al TRIBUNALULUI OLT ,deci voe sa puna mana si pe justitia din jud Olt ca sa poata fura in liniste .Hu uuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu ciuma rosie ,luati labele de pe justitie ,psd presupune =hotie ,minciuna ,mizerie ,saracie etc .....
costica (2014-11-01 08:16:41.0)
Autor articol: Natașa Grigorescu - Social liberalii au împărțit materiale Fata draga,, tu chiar nu stii al carei formatiuni politice a fost marsul? treci la impletit sosete si lasa-te de gazetarie !
POLITICA
  • Marius Oprescu: „Oltenii să voteze Victor Ponta, un președinte european”
  • Vasile, PMP Olt: „Elena Udrea, singurul candidat care a ajutat judeţul Olt!”
  • 30.000 de voturi pentru Victor Ponta
  • Bărbulescu: „E o chestiune de timp până când şi la Scorniceşti PSD va avea primar”
  • Campanie electorală fără incidente, la Olt
  • ACTUALITATE
  • Votaţi curat!
  • Olt: Salariaţi mai puţini în luna august
  • Fiscul oltean, încasări mai mari în luna septembrie
  • Corăbienii vor benefici de gaze naturale
  • Olt: Mai multe căsătorii în luna august
  • EVENIMENT
  • Victima unui accident dusă cu elicopterul la Craiova
  • Procesul poliţiştilor, judecat de un alt magistrat
  • Bădiţoiu: ”Ziua de 31 octombrie, în istoria arhivisticii româneşti!”
  • Olteni, mergeţi la vot!
  • Pedeapsă mai aspră pentru criminalul din Şopârliţa
  • Sute de cereri pentru acordarea ajutoarelor de încălzire
  • Sudul judeţului Olt afectat de zăpadă
  • Oltenii, nerăbdători să ridice alimentele de la UE
  • Distribuirea cupoanelor pentru alimente UE a început în judeţ
  • Solarii distruse de zăpada căzută în Olt
  • ADMINISTRATIE
  • Bani de la Guvern pentru judeţul Olt
  • Fonduri pentru investiţii din bugetul propriu al CJ Olt
  • Comunele Cungrea şi Oboga au intrat „în rândul lumii”
  • RCA s-a scumpit masiv în ultimele două luni
  • De unde cumpărăm de fapt lapte şi produse lactate
  • INVATAMANT
  • Cursurile din şcolile oltene nu vor fi afectate de alegeri
  • Primăriile rurale pot prelua proiectele Ministerului Educaţiei
  • Burse pentru peste 5.000 de profesori olteni
  • O bucăţică din Turcia, la Slatina
  • Rechizite gratuite pentru elevii nevoiaşi din Olt
  • SĂNĂTATE
  • Vaccinarea antigripală gratuită bate pasul pe loc
  • Campanie de vaccinare amânată
  • Reţeta electronică se modifică de la 1 noiembrie
  • Nu există olteni care au refuzat cardul de sănătate
  • Plângeri de malpraxis la SJU Slatina
  • CULTURA
  • „Festin” cultural de zilele Eugen Ionescu
  • Vremea rea a amânat Festivalul Toamnei
  • Spectacol grandios la Piatra Olt, de ziua oraşului
  • Premiera „Logodnicii Amaltheiei”, la Slatina
  • Peste o sută de premianţi la „Stelele Olteniei”
  • MONDEN
  • Machiaj. 5 noi trucuri ca să-ţi faci ochii să pară mai mari. Încearcă-le!
  • Cum să-ţi păstrezi mâinile frumoase pe vreme rece. 5 reguli de îngrijire
  • Infuzia care te scapa de acnee
  • Frumuseţe. 6 ingrediente bizare din produsele cosmetice
  • Studiu: Grăsimile saturate din produsele lactate sunt benefice sănătăţii
  • SPORT
  • Judoka de la Falk Slatina, pe podium la Strehaia
  • AS Milcov, meci la Voinţa Băbiciu
  • Vedea Văleni s-a retras din campionatul Ligii a IV-a
  • Vedea Văleni, victorie în faţa Victoriei Dobrun
  • CSM Slatina a cedat pe terenul celor de la CSM Bistriţa
  • © - Toate drepturile rezervate - Gazeta Oltului
    Best view in Mozilla Firefox