Cotidian Judetean de Atitudine si Informare
Astazi:  
Autostrada Pitești-Slatina-Craiova rămâne un vis
Mult discutata autostradă Piteşti-Slatina-Craiova a fost construită până acum numai din promisiuni. Deşi încă de acum trei ani ar fi trebuit făcut public numele firmei care urma să construiască în parteneriat public-privat această autostradă, deocamdată la Ministerul Transporturilor este linişte şi pace.
ACTUALITATE
Autor articol: Cristina Ciocan
172 vizualizari

 Actualul ministru al Transporturilor a… cotit-o spre altceva.  „Am decis să lansăm în regim de urgență drumul expres Pitești-Craiova. Îl lansăm în regim de urgență, proiectare și execuție, drum expres. Am spus că-l lansăm până la sfârșitul lunii mai. Noi aveam prevăzut Master Plan autostradă Pitești-Craiova și asta înseamna că avem așa: scosesem la licitație elaborare studiu de fezabilitate pentru profil de autostradă. Dura doi ani ca să facem studiul de fezabilitate pentru autostradă, în condițiile în care aveam deja studiul de fezabilitate pentru drumul expres. Aveam și acord de mediu, tot ce ne trebuie. Dura doi ani, după care scoteam proiectarea și execuția în 2019, cu implementare 2021-2022. Iată că economisim doi ani. Nici măcar viteza de deplasare nu e diferită, minim 120 de kilometri, similar cu autostrada, diferența e banda de urgență. Avem toate datele necesare ca să finalizăm acest proiect”, a spus ministrul Transporturilor Răzvan Cuc. Acesta pare să aibă altă viziune a acestui proiect. Ceea ce nu înțeleg însă autoritățile de la București dar și de la județ este faptul că avem mare nevoie de infrastructură, doar așa putem dezvolta județul. 

Alte articole din aceeasi categorie:
Comenteaza articolul:
Nume:
Mesaj:
 
Introduceti codul din imagine:
 
 
Mesajele ce contin expresii indecente, injurii, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane, vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.


Nume: ady (24.04.2017 05:03)
Motivatii de toata rusinea. nu se face nimic in tara asta . Ati auzit de povestea coridorul 4
Nume: cetatean (22.04.2017 17:31)
daca ar fi facuta , ce mai promit unii de 20 de ani ? Nu-i asa Dle Vilcov ?
Nume: Irina (22.04.2017 04:53)
Stati linistiti si nu va mai framantati atat !! Nu va fi nici autostrada, nici drum expres in urmatorii 25 de ani. Intre timp, a inceput sa se strice si drumul actual. In fond, ce nu va convine? Ca treceti prin Bals? Si care-i problema, nu dureaza mai mult de o ora sa-l traversati!!!!
Nume: Mares (22.04.2017 03:19)
Bine ca se face doar drum express,dar mai bine ieșeau cu el pe autoasrada 1 la km 50 si Craiova ,slatina,bucuresti ,constanta ar fi fost in linie dreapta.
Nume: lili (21.04.2017 18:50)
Te facusi oaie cu shorici, socrate! Mutasi podul ala bombat, parca era vorba ca-l vrei cu un picior pe gradiste. Esti si tu din echipa aia de face studii de fezabilitate, planuri si proiecte din cur pe fotoliu si imparte malaiul puterii cu puterea?
Nume: Socrate (21.04.2017 14:13)
Un drum expres se justifica 100%, dar o autostrada NU, asa cum am zis cu ani in urma. Daca boii si hotii astia de la PSD fac si un pod hobanat peste Olt, cam pe langa cel de cale ferata de la Milcov, PSD-ul castiga lejer si alegeriile din 2019, ca toata tara va fi impresionata de o asemenea lucrare de arta, pod peste care vor trece Oltul aproape toti romanii !!! Hai PSD, pune-te pe treaba ca ai furat destul! Fa mai repede drumul expres Craiova Pitesti si podul hobanat, sa produca si lilisor, sa aiba si gura lui ce manca, si vei castiga si viitoarele alegeri ! Succes!
Nume: lili (21.04.2017 11:53)
"Adevărul Urmăriți actualizările live Fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov, unul din artizanii programului de guvernare al PSD" Se reia in plan din 2007, ghiciti de ce? Pulifricii si makalaii "au dat la pace" si nu o sa accepte un plan nou, facut de altii, ce le-ar diminua marile ciordeli scontate.
Nume: Ina (21.04.2017 07:56)
Va fi drum expres,ceea ce este si mai bine pt ca va fi facuta mai repede decit o autostrada,nu va mai văicariti atita
Nume: SLATINEANUL: (21.04.2017 07:41)
Incet-incet, Oltenia va ramane numai in istorie ca regiune ! A Vladimirestilor si Jienilor! Saraca, lipsita de perspective, neajutorata , cu politicieni fara valoare si tradatori de neam. Imi pare nespus de rau va votam tot penalii si devalizatorii banilor publici! Ne meritam soarta. Pacat de copiii si urmasii nostri!
.

 

Copilul de 2 ani căzut într-un puţ A FOST SALVAT

Pompierii olteni au ajutat și ei la operațiunea de scoatere a copilului căzut în puț. Copilul de 2 ani care a căzut într-un puţ în judeţul Teleorman a fost salvat de echipele de intervenţie după mai mult de zece ore, el fiind în viaţă şi urmând să fie preluat de un echipaj SMURD. Micuţul a fost scos afară după 11 ore de încercări. În final, metoda care a avut succes a fost agăţarea micuţului cu o tijă metalică introdusă în puţ. Pompierii au încercat ore în şir această variantă, până au reuşit, în paralel săpând în apropierea puţului o groapă de peste 10 metri, pentru o altă variantă de intervenţie. Copilul a fost ridicat la suprafaţă, inclusiv cu motorul pompei de care stătuse agăţat vreme de peste 10 ore, la o adâncime de 16 metri. Reamintim faptul că ISU Olt a intervenit în sprijinul pompierilor de la ISU Teleorman cu o autospecială pentru descarcerare și un autocamion încărcat cu panouri din scândură pentru asigurarea malurilor.

Micuţul a fost scos afară după 11 ore de încercări. În final, metoda care a avut succes a fost agăţarea micuţului cu o tijă metalică introdusă în puţ. Pompierii au încercat ore în şir această variantă, până au reuşit, în paralel săpând în apropierea puţului o groapă de peste 10 metri, pentru o altă variantă de intervenţie. Copilul a fost ridicat la suprafaţă, inclusiv cu motorul pompei de care stătuse agăţat vreme de peste 10 ore, la o adâncime de 16 metri.

Citeste mai mult: adev.ro/ooyk1z

 

Peste 15.000 de familii din 30 de localități din județe ale Moldovei sunt fără curent electric, sâmbătă dimineață, din cauza avariilor provocate de vântul puternic în rețeaua de distribuție a energiei electrice. În multe situații, există cabluri rupte, echipele E.ON intervenind pentru remedierea defecțiunilor.

Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/peste-15-000-de-familii-din-30-de-localitati-din-moldova-fara-curent-electric-din-cauza-avariilor-provocate-de-vantul-puternic-16067812

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Peste 15.000 de familii din 30 de localități din județe ale Moldovei sunt fără curent electric, sâmbătă dimineață, din cauza avariilor provocate de vântul puternic în rețeaua de distribuție a energiei electrice. În multe situații, există cabluri rupte, echipele E.ON intervenind pentru remedierea defecțiunilor.

Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/peste-15-000-de-familii-din-30-de-localitati-din-moldova-fara-curent-electric-din-cauza-avariilor-provocate-de-vantul-puternic-16067812

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Peste 15.000 de familii din 30 de localități din județe ale Moldovei sunt fără curent electric, sâmbătă dimineață, din cauza avariilor provocate de vântul puternic în rețeaua de distribuție a energiei electrice. În multe situații, există cabluri rupte, echipele E.ON intervenind pentru remedierea defecțiunilor.

Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/peste-15-000-de-familii-din-30-de-localitati-din-moldova-fara-curent-electric-din-cauza-avariilor-provocate-de-vantul-puternic-16067812

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Omul zilei

Boxerul slătinean Lubert Tyson pentru rezultatele obținute în cadrul competiției desfășurată la Piatra Neamț. 

Sondaj de opinie
Cum credeti ca trebuie rezolvata problema cainilor fara stapan in judetul Olt?
  
Întrebarea zilei

Pentru a raspunde intrebarilor noastre sau pentru a participa la dezbaterile publice, fie accesati site-ul www.gazetaoltului.ro, sectiunea INTREBAREA ZILEI, fie ne scrieti pe e-mail: gazetaoltului@yahoo.com, redactia@gazetaoltului.ro sau pe adresa redactiei.

 

In ce comună edilul vrea să investească zeci de mii de euro într-un proiect cu panouri solare?

 

Comenteaza si tu

 

Publicitate

   

.

 

.

... Primăria Slatina a alocat în acest an aproximativ 31 de milioane de lei pentru reabilitarea blocurilor?

 

POLITICA
  • Dragnea: Ținta a fost și rămâne PSD-ul, imediat după alegerile prezidențiale din 2014
  • Ministrul Justiției își asumă protestele din țară
  • Liberalii olteni își aleg președintele
  • Osica de Sus și Sprâncenata își vor alege în vară primarii
  • PNL Olt și-a ales președintele
  • ACTUALITATE
  • Anunț concurs
  • Elevii olteni în pericol! -Zeci de școli din județ nu au autorizații de securitate la incendiu
  • Au ieșit în stradă din nou și au scandat împotriva premierului şi a preşedintelui PSD
  • Corăbienii pot plăti online taxele și impozitele
  • Medicul Paul Pătrașcu a murit
  • EVENIMENT
  • ANUNTURI PIERDERI
  • Acrobaţii Circului Orlando au făcut spectacol la Slatina
  • Accident rutier pe DN 65 Găneasa - Slatina
  • Arestat pentru 30 de zile după ce un om a murit din vina lui
  • Vântul puternic a provocat căderi de curent în județ
  • ANUNT
  • ANUNT ANGAJARE
  • ANUNŢ PENTRU SCOATEREA LA CONCURS A UNUI POST CONTRACTUAL
  • MĂCEL ATOMIC SAU SALVAREA LUMII??!
  • ANUNŢ CONCURS PENTRU POST CONTRACTUAL
  • ADMINISTRATIE
  • Oltul, fruntaș la accesarea de fonduri europene…!
  • ANUNT CONCURS ANGAJARE
  • Săracii șomeri… bolnavi!
  • Șapte milioane lei alocați pentru distribuirea laptelui și cornului în școli
  • Curtea de Conturi a luat la… puricat primăriile din județ. La Primăria Balș s-au găsit mari găuri
  • INVATAMANT
  • Promovabilitate de 59,75% la examenul de Bacalaureat în Olt
  • Concurs de matematică aplicată la C.T. ”Alexe Marin” Slatina
  • Un altfel de examen la USAMV Slatina
  • Olimpiada de biologie se apropie
  • Schimbări la ISJ Olt
  • SĂNĂTATE
  • Încă un copil cu probleme digestive din Argeş, transportat la "Marie Curie"
  • DSP Olt, în control la Valea Mare
  • Colaborare fructuoasă între medicii slătineni şi cei italieni de la Niguarda
  • Arhiva
  • Probleme la Spitalul din Corabia
  • CULTURA
  • Trofeul Festivalului Naţional de Folclor „De Dor, de Primăvară”, a fost câştigat de o bucureşteancă
  • REGAL TEATRAL la Caracal: A început Festivalul de Teatru
  • MONDEN
    SPORT
    Home2
  • secondary-articles
  • main-articles
  • © - Toate drepturile rezervate - Gazeta Oltului
    Best view in Mozilla Firefox