Cotidian Judetean de Atitudine si Informare
Astazi:  
„Să dezbatem legea salarizării unitare, nu să o criticăm” - susține deputatul de Olt, Marius Iancu
Legea Salarizării Unitare se află în dezbatere publică și toți cei care sunt interesați de acest proiect legislativ pot depune amendamente. Demnitarul oltean susține că pentru prima dată, în ultimii 28 de ani, un partid politic, PSD și un Guvern susținut de PSD își asumă un asemenea demers prin care se dorește elaborarea unei legi corecte a salarizării personalului din sistemul bugetar. Noua lege își propune eliminarea inechităților salariale existente în instituții cu aceleași atribuții, din orașe sau județe diferite, salarizarea corectă a personalului din educație și sănătate pentru că PSD vrea să redea demnitatea profesorilor și să stopeze exodul medicilor.
ACTUALITATE
Autor articol: Cristina Ciocan
111 vizualizari

 Deputatul PSD Marius Iancu consideră că partidele de opoziție din România, în lipsa unor argumente serioase, critică acest proiect de lege aflat în lucru pentru că liderii lor nu sunt capabili să poarte o discuție aplicată pentru a rezolva una dintre problemele economice și sociale ale României. „Nu poți considera un eșec și nu poți desființa un proiect aflat în dezbatere publică. Scopul acestei dezbateri este tocmai elaborarea unei legi bune și corecte a salarizării bugetarilor și aș vrea să văd discuții și dezbateri argumentate între Putere și Opoziție. Nu poți să spui că această lege nu va fi trimisă niciodată în Parlament și că este o minciună a PSD dacă nu ai citit Programul de Guvernare care prevede ca Legea Salarizării Unitare să fie votată și să se poată aplica de la 1 iulie 2017. Fiecare punct de vedere este important pentru noi și va fi analizat. Avem nevoie de această lege prin care salariile funcționarilor din instituțiile statului vor crește etapizat din 2017 până în 2022”, a declarat deputatul Marius Iancu.

 

PSD a promis românilor că vor avea un trai decent la ei în țară, iar creșterea economică nu va fi reflectată doar în cifre și prognoze, ci se va simți în bugetul fiecărei familii.  Legea Salarizării Unitare este una dintre măsurile care pot schimba viața oamenilor care lucrează în instituțiile statului. „Cu un salariu bun pentru funcționarii publici, la fel ca al colegilor lor din țările Uniunii Europene, relația dintre contribuabil și stat se va îmbunătăți considerabil. Vor dispărea «micile atenții» pentru medic și funcționarul de la ghișeu care își vor schimba atitudinea pentru că nu mai sunt plătiți cu câteva sute de lei, ci vor avea un salariu bun, mai puține griji și pot fi adevărați profesioniști așa cum prevede «fișa postului», dar nu și fluturașul de salariu. Atunci putem cere operativitate, amabilitate și un zâmbet oferit românului care vine la ghișeu. Atunci putem elimina cozile și vom înlocui cutuma românească. Funcționarul nu va mai spune «mulțumesc»celui care i-a oferit ceva, ci va spune «cu plăcere», după ce contribuabilul a plecat de la ghișeu, mulțumindu-i”,  a explicat deputatul Marius Iancu. Acesta consideră că trebuie asumate mai multe legi care să vină în ajutorul cetățenilor. Doar așa România poate merge mai departe ca un stat drept și protector pentru toți membrii acestei țări.

Alte articole din aceeasi categorie:
Comenteaza articolul:
Nume:
Mesaj:
 
Introduceti codul din imagine:
 
 
Mesajele ce contin expresii indecente, injurii, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane, vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.


Nume: PARACLISERU (23.04.2017 12:27)
INTELECTUALULE,ia spune mata cum de-ai matrasit din TVA si alte faradelegi vre-o patru sute de mii de euroi? Ce bine va sta mafiotilor impreuna,va veni ziua adevarului cind veti da socoteala ATENTIE!
Nume: lISANDRU (21.04.2017 18:09)
El ,,intelectual,, tu un PROST.
Nume: Gogu (21.04.2017 15:16)
,, Frenologia" ne arata ca avem de a face cu un ,, intelectual".
.

 

Copilul de 2 ani căzut într-un puţ A FOST SALVAT

Pompierii olteni au ajutat și ei la operațiunea de scoatere a copilului căzut în puț. Copilul de 2 ani care a căzut într-un puţ în judeţul Teleorman a fost salvat de echipele de intervenţie după mai mult de zece ore, el fiind în viaţă şi urmând să fie preluat de un echipaj SMURD. Micuţul a fost scos afară după 11 ore de încercări. În final, metoda care a avut succes a fost agăţarea micuţului cu o tijă metalică introdusă în puţ. Pompierii au încercat ore în şir această variantă, până au reuşit, în paralel săpând în apropierea puţului o groapă de peste 10 metri, pentru o altă variantă de intervenţie. Copilul a fost ridicat la suprafaţă, inclusiv cu motorul pompei de care stătuse agăţat vreme de peste 10 ore, la o adâncime de 16 metri. Reamintim faptul că ISU Olt a intervenit în sprijinul pompierilor de la ISU Teleorman cu o autospecială pentru descarcerare și un autocamion încărcat cu panouri din scândură pentru asigurarea malurilor.

Micuţul a fost scos afară după 11 ore de încercări. În final, metoda care a avut succes a fost agăţarea micuţului cu o tijă metalică introdusă în puţ. Pompierii au încercat ore în şir această variantă, până au reuşit, în paralel săpând în apropierea puţului o groapă de peste 10 metri, pentru o altă variantă de intervenţie. Copilul a fost ridicat la suprafaţă, inclusiv cu motorul pompei de care stătuse agăţat vreme de peste 10 ore, la o adâncime de 16 metri.

Citeste mai mult: adev.ro/ooyk1z

 

Peste 15.000 de familii din 30 de localități din județe ale Moldovei sunt fără curent electric, sâmbătă dimineață, din cauza avariilor provocate de vântul puternic în rețeaua de distribuție a energiei electrice. În multe situații, există cabluri rupte, echipele E.ON intervenind pentru remedierea defecțiunilor.

Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/peste-15-000-de-familii-din-30-de-localitati-din-moldova-fara-curent-electric-din-cauza-avariilor-provocate-de-vantul-puternic-16067812

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Peste 15.000 de familii din 30 de localități din județe ale Moldovei sunt fără curent electric, sâmbătă dimineață, din cauza avariilor provocate de vântul puternic în rețeaua de distribuție a energiei electrice. În multe situații, există cabluri rupte, echipele E.ON intervenind pentru remedierea defecțiunilor.

Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/peste-15-000-de-familii-din-30-de-localitati-din-moldova-fara-curent-electric-din-cauza-avariilor-provocate-de-vantul-puternic-16067812

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Peste 15.000 de familii din 30 de localități din județe ale Moldovei sunt fără curent electric, sâmbătă dimineață, din cauza avariilor provocate de vântul puternic în rețeaua de distribuție a energiei electrice. În multe situații, există cabluri rupte, echipele E.ON intervenind pentru remedierea defecțiunilor.

Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/peste-15-000-de-familii-din-30-de-localitati-din-moldova-fara-curent-electric-din-cauza-avariilor-provocate-de-vantul-puternic-16067812

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Omul zilei

Boxerul slătinean Lubert Tyson pentru rezultatele obținute în cadrul competiției desfășurată la Piatra Neamț. 

Sondaj de opinie
Cum credeti ca trebuie rezolvata problema cainilor fara stapan in judetul Olt?
  
Întrebarea zilei

Pentru a raspunde intrebarilor noastre sau pentru a participa la dezbaterile publice, fie accesati site-ul www.gazetaoltului.ro, sectiunea INTREBAREA ZILEI, fie ne scrieti pe e-mail: gazetaoltului@yahoo.com, redactia@gazetaoltului.ro sau pe adresa redactiei.

 

In ce comună edilul vrea să investească zeci de mii de euro într-un proiect cu panouri solare?

 

Comenteaza si tu

 

Publicitate

   

.

 

.

... Primăria Slatina a alocat în acest an aproximativ 31 de milioane de lei pentru reabilitarea blocurilor?

 

POLITICA
  • Dragnea: Ținta a fost și rămâne PSD-ul, imediat după alegerile prezidențiale din 2014
  • Ministrul Justiției își asumă protestele din țară
  • Liberalii olteni își aleg președintele
  • Osica de Sus și Sprâncenata își vor alege în vară primarii
  • PNL Olt și-a ales președintele
  • ACTUALITATE
  • Anunț concurs
  • Elevii olteni în pericol! -Zeci de școli din județ nu au autorizații de securitate la incendiu
  • Au ieșit în stradă din nou și au scandat împotriva premierului şi a preşedintelui PSD
  • Corăbienii pot plăti online taxele și impozitele
  • Medicul Paul Pătrașcu a murit
  • EVENIMENT
  • ANUNTURI PIERDERI
  • Acrobaţii Circului Orlando au făcut spectacol la Slatina
  • Accident rutier pe DN 65 Găneasa - Slatina
  • Arestat pentru 30 de zile după ce un om a murit din vina lui
  • Vântul puternic a provocat căderi de curent în județ
  • ANUNT
  • ANUNT ANGAJARE
  • ANUNŢ PENTRU SCOATEREA LA CONCURS A UNUI POST CONTRACTUAL
  • MĂCEL ATOMIC SAU SALVAREA LUMII??!
  • ANUNŢ CONCURS PENTRU POST CONTRACTUAL
  • ADMINISTRATIE
  • Oltul, fruntaș la accesarea de fonduri europene…!
  • ANUNT CONCURS ANGAJARE
  • Săracii șomeri… bolnavi!
  • Șapte milioane lei alocați pentru distribuirea laptelui și cornului în școli
  • Curtea de Conturi a luat la… puricat primăriile din județ. La Primăria Balș s-au găsit mari găuri
  • INVATAMANT
  • Promovabilitate de 59,75% la examenul de Bacalaureat în Olt
  • Concurs de matematică aplicată la C.T. ”Alexe Marin” Slatina
  • Un altfel de examen la USAMV Slatina
  • Olimpiada de biologie se apropie
  • Schimbări la ISJ Olt
  • SĂNĂTATE
  • Încă un copil cu probleme digestive din Argeş, transportat la "Marie Curie"
  • DSP Olt, în control la Valea Mare
  • Colaborare fructuoasă între medicii slătineni şi cei italieni de la Niguarda
  • Arhiva
  • Probleme la Spitalul din Corabia
  • CULTURA
  • Trofeul Festivalului Naţional de Folclor „De Dor, de Primăvară”, a fost câştigat de o bucureşteancă
  • REGAL TEATRAL la Caracal: A început Festivalul de Teatru
  • MONDEN
    SPORT
    Home2
  • secondary-articles
  • main-articles
  • © - Toate drepturile rezervate - Gazeta Oltului
    Best view in Mozilla Firefox